Dezbatere electorală aprinsă între cei doi deputați argeșeni, Cătălin Rădulescu (PSD), Ionuţ Moşneanu (USR) . „PSD e la putere din 2012 fără întrerupere”, a spus reprezentantul USR. „Şi o să fie în continuare 20 de ani. Obişnuiţi-vă cu ideea asta! Dumneavoastră, din extrema dreaptă, obişnuiţi-vă cu această idee. Nu o să puteţi avea în viaţa dumneavoastră acces la putere!”, i-a replicat deputatul PSD. Rădulescu, un parlamentar cu multe mandate,  cunoscut pentru multele sale derapaje – de la limbaj vulgar la amenințări fățișe cu violența. În paralel, Ionuț Moșteanu se află la primul mandat de parlamentar, candidând din partea URS Argeș.

Fragment din dezbaterea electorală de la Jurnalul de Seară:

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Noi ştim cine ne votează pe noi.

Ionuț Moșneanu, vicepreședinte USR: Faceţi spitale. Opt spitale regionale. Unde sunt? Doi ani jumate au trecut.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Cu oameni care sunt Guvernul Zero, habarnişti, nu am ce să vorbesc.

Ionuț Moșneanu, vicepreședinte USR: PSD e la putere din 2012 fără întrerupere.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Şi o să fie în continuare 20 de ani. Obişnuiţi-vă cu ideea asta! Dumneavoastră, din extrema dreaptă, obişnuiţi-vă cu această idee. Nu o să puteţi avea în viaţa dumneavoastră acces la putere!

Marian Jean Marinescu, candidat PNL la alegerile europarlamentare: Ar fi o tragedie pentru România să mai continue această guvernare. Este evident acest lucru pentru toată lumea. După reacţiile oamenilor prin turneele pe care PSD le face în ţară. După alegerile europene eu cred că se va lua o altă cale pentru că se va întâmpla ceea ce este normal să se întâmple.

Dacă ajungem în situaţia să avem o decizie de articol 7 cred că oamenii aceştia ar trebui să dispară din viaţa politică.

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Ce vreţi să faceţi? Să ne împuşcaţi? Să împuşcaţi poporul român?

Ionuț Moșneanu, vicepreședinte USR: Deocamdată, la masa asta, dumneavoastră aţi spus că vreţi să împuşcaţi cu mitraliera

Cătălin Rădulescu, deputat PSD: Noi când auzim retorica de dreaptă ipocrită care în afară de a critica ce facem noi … nu au făcut nimic când au fost la guvernare. În afară de a tăia salarii şi pensii, nu au făcut nimic.

Sursa Digi24