Asociația Județeană Sportul pentru Toți Argeș împreună cu Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Argeş anunță într-un comunicat de presă că:  ”Au organizat în perioada  15 – 17 noiembrie, în localitatea Nucșoara, județul Argeș o manifestare de amploare generic numită Festivalul Sport – Cultură “Argeseanul. Manifestarea  urmăreşte an de an promovarea conceptului de “sportul pentru toți” prin organizarea de activități specifice, dar și socializarea în natură a tuturor celor implicați: copii, adolescent, adulți.La ediția din acest an au participat aproximativ 150 persoane, copii și tineri, elevi de la Școlile Gimnaziale Nucșoara și Corbi, Liceul Tehnologic ASTRA Pitești, dar si persoane cu vârsta peste 35 ani din județele Olt, Dolj, Brasov și Vâlcea. Cel mai tânăr participant a avut vârsta de 6 ani, iar cel mai vârstnic 87 ani.”

Ceva cât de cât de apreciat, dacă nu s-ar lăuda ei până la penibilitate. Să citim mai departe din propriul laudațio: Participanții au apreciat în totalitate modul de pregătire a activităților, faptul că au avut ocazia să facă mişcare, dar să fie şi recompensaţi şi să primească cu toții tricouri, șepci, medalii, dar și o masă caldă în ziua de 16 noiembrie, când s-au desfășurat cele mai multe probe, ceai și apă pe tot parcusul desfășurării probelor sportive.”

Adică, cum ar veni: Bă, și le-am făcut și un aperitiv, că suntem băieți giugiuc. Amărâți, băăă, au mâncat tot!”

Acești asistați social ai sportului argeșean din cluburile și direcțiile județene sufocate de păienjenișul pilelor și al relațiilor, în special de partid, se laudă ca au dat ”o masă caldă” din bani publici??? Chemi omu’ la tine și după-aia râzi de el că i-ai dat o ciorbă! Tu, DTJS vorbești de mese calde care trăiești din ”mila” bugetului public? Ați făcut o acțiune ca să bifați și voi ceva activitate, că nici sediul nu-l mai stie lumea, decând vă bateți ca chiorii pe funcții cu eternul Achimescu, și vă laudați cu o masă caldă? Păi ce erau, mă, copiii și pensionarii ăia, cerșetorii voștri? Totuși avem și o apreciere pentru voi, faptul că dați ceai. Asta da, serios! Ăăăă, dom’ director de la stadion, vedeți? Până și DTJS își permite un ”ceainic” și dumneavoastră nu aveți la ditamai protocolul de la stadion măcar un fierbător? Râd colegii din partidul sportiv de dvs…