Sâmbătă, la Nucşoara în Arges, a fost inaugurat Monumentul luptătorilor anticomunști. La dezvelire s-a aflat și sora lui Toma și a lui Petre Arnăuțoiu, martiri ai luptei de rezistență.Este vorba despre o cruce brâncoveneană amplasată pe vechea moșie a familiei Arnăunțoiu și care este un omagiu adus luptei anti-comuniste.

Fapte istorice 

9 mai 1958, ora 22.00. Haiducii anticomunişti Toma şi Petre Arnăuţoiu coboară din munte şi se întâlnesc cu Grigore Poinăreanu, sătean de pe valea Râului Doamnei din Făgăraş (judeţul Argeş) şi ajutor de nădejde în ultimii ani. Ani în care stătuseră fugari în munţi, cu frică de oameni şi cu încredere doar în pământul de sub picioare, în pădure şi în cerul albastru de deasupra capului.

Despre partizanii anticomunişti din munţi s-au scris cărţi întregi şi s-a vorbit mult, ai crede că s-a zis tot. Sunt nebunii aceia care au pus mâna pe arme şi au plecat în munţi să-şi apere ţara de comunişti şi de nedreptate. Au rămas ani, zeci de ani, ascunşi, deci temători, dar înverşunaţi şi demni. Până au fost eliminaţi, pe rând, până la ultimul. Ai crede că s-a zis tot despre aceşti formidabili voinici de codru. Totuşi, mişcarea de rezistenţă care a populat Carpaţii anilor ’40, ’50 şi ’60 este aproape absentă din discuţiile confortabile despre trecutul recent, prea recent al României. Aşadar, pentru universitarii care stigmatizează academic aşa-zisa pasivitate supusă a românilor şi pentru vechii proletari care se împăunează cu mici disidenţe între patru pereţi, pentru cei îmbătrâniţi în armonia generoasă a ajutoarelor sociale şi pentru tinerii care se regăsesc în nostalgiile părinţilor, pentru delatorii duplicitari, dar şi pentru rezistenţii luptători, am aşezat, în aceste pagini, o simplă biografie. Biografia unui erou care n-a mutat munţii din loc. Care n-a câştigat lupta pe care a purtat-o. E povestea unui învins de oameni şi de sistem. Totuşi, războiul lui e lecţia fără de care nu se poate înţelege România de astăzi, cu toate angoasele, nepăsările şi neliniştile ei. E vorba despre Toma Arnăuţoiu, statul major al rezistenţei armate din sudul Făgăraşilor. E vorba despre 16 condamnaţi la moarte, ale căror trupuri au fost aruncate în gropi comune fără adresă, despre alţi 85 condamnaţi la ani grei de temniţă şi despre sute de familii lăsate infirme. Dar, mai ales, e vorba despre o Românie condamnată la uitare.

După ce-au fost, mai bine de nouă ani, hăituiţi de Securitatea şi Miliţia care părea că epuizaseră toate metodele lumeşti de a-i prinde, cei doi partizani, bănuitori, îşi rânduiesc în cea mai mare taină orice ieşire din ascunzătoare. Dar cu Poinăreanu căzuseră la învoială ca acesta să meargă la Bucureşti, să cumpere haine şi hărţi ale munţilor Iugoslaviei, că plănuiau să treacă graniţa când vine vara. Şi se cunoşteau, îi ajutase şi înainte, aveau încredere.

După ce-şi dau bineţe, pleacă la tarlaua ciobanului Nicolae Sorescu, se aşază în iarbă şi cinstesc un pahar de ţuică. După 20 de minute, ciobanul cade pe spate şi adoarme. Apoi, înţepeneşte şi Petre. Poinăreanu spune că s-a îmbătat, să-l ducă acasă. Toma, singurul care rămăsese în picioare, îl conduce până aproape de casă, că-l ştia alcoolic şi că nu rezistă la băutură. Se întoarce şi, ostenit, se întinde lângă cei doi. Se înnegurase bine peste Făgăraş, era ora 1.00 noaptea. Fraţii Arnăuţoiu şi Nicolae Sorescu cad într-un somn narcotic, inconştient.

La ziuă, cei trei se trezesc încercuiţi de miliţieni. Petre, mai tânăr şi mai aprig, scapă şi fuge spre satul Corbi, în sus. Acolo, pe o coastă, peste râu, vrea să se spânzure, dar e prins. Securiştii îl găsesc cu spumă la gură şi cu cureaua de gât, ne povesteşte Elena Ion-Arnăuţoiu, sora sa. Toma, năucit de ţuica parcă otrăvită, dă să fugă, dar e prins şi el. Pentru a scăpa de o eventuală pedeapsă, Poinăreanu acceptase să-i „dea în mână“ pe haiduci. Nu trebuia decât să urmeze indicaţiile din scenariul perfid al Securităţii, în regia căpitanului, viitorului general Nicolae Pleşiţă:somnifere în ţuică. Era limpede, Poinăreanu trădase, căci numai prin trădare puteau să cadă în această capcană.

20 mai 1958.Zona „Râpele dracului“ din Munţii Făgăraş e împânzită de miliţieni. Maria Plop, o femeie firavă şi slăbită, e somată să coboare, pe o scară împrovizată, dintr-o grotă camuflată în munte. În braţe o ţine pe fiica sa de 2 ani, Ioana, care se născuse chiar în teribila ascunzătoare. Miliţienii îl somează şi pe Constantin (Tică) Jubleanu să se arate. Rămas singur în cavernă, Tică alege însă să lupte până la sfârşit. Pune mâna pe armă şi trage. Îl răneşte pe miliţianul Aurică Enache în mână şi în picior, dar sfârşeşte în schimbul de focuri, arată „darea de seamă“ a miliţienilor. Marina Chircă a reţinut însă că Tică, văzându-se încercuit, s-a sinucis.

La 20 mai 1958, după mai bine de nouă ani în care au încercat să-l captureze pe Toma Arnăuţoiu şi grupul de rezistenţă din comuna Nucşoara (judeţul Argeş), comuniştii au reuşit. În Făgăraş nu mai trăieşte niciun partizan anticomunist. Maria Plop, mica Ioana, Petre şi Toma Arnăuţoiu sunt trimişi în arest, la Piteşti. Deţinuţi de-atunci încă-şi mai amintesc strigătele copilei:„Mami, mami“. Peste aproximativ trei luni, Ioana e trimisă într-un leagăn de copii din Câmpulung. Pentru ceilalţi, urmează un an de anchete şi interogatorii. Securiştii află, în amănunt, din jurnalele ţinute de partizani în munţi, toate faptele lor. Îi află pe toţi cei care i-au ajutat. Încep arestările.

18 iulie 1959, ora 21.00, închisoarea Jilava.

Cu lanţuri legate de mâini şi de picioare, 12 persoane se aşază, pe rând, la fiecare 15 minute, în faţa plutonului de execuţie. Sunt legate la ochi, ca să nu-şi vadă criminalii şi moartea, dar sunt mândre şi drepte, căci brazii se frâng, dar nu se îndoiesc. Sunt condamnaţii la moarte din primul lot în procesul Arnăuţoilor. Primul dintre ei e Toma. I se dă dreptul la ultimul cuvânt. „Trăiască Armata Română!“, ar fi strigat el, şi-a amintit o miliţiancă din închisoare, de la care a aflat Elena Ion-Arnăuţoiu. La comanda dată de comandantul penitenciarului Jilava, cei trei miliţieni trag. Toma însă nu moare imediat. Îl aruncă aşa în groapă şi pun var şi pământ peste el. Toma Arnăuţoiu avea 38 de ani.

La evenimentul de sâmbătă au fost prezenți doar niște tineri care și-au amintit de această pagină dureroasă din istoria Argeșului. Personalitățile care s-au plimbat cu Flacăra Centenarului nu au fost prezente.

Cei care au fost prezenți la eveniment, au scris pe rețelele de socializare:

„Astăzi am fost prezenți în Nucșoara, la inaugurarea Monumentului luptătorilor anticomuniști „Haiducii Muscelului”.La finalul ceremoniei, printre torțele pe care le-am aprins în memoria eroilor anticomuniști, am afișat acest mesaj a cărui formă reprezintă un manifest pentru respectul pe care-l purtăm martirilor și tuturor celor care au pus binele țării și libertatea mai presus de propria viață.În fața mesajului, Elena Arnăuțoiu, inițiatoarea monumentului, fostă deținută politic în perioada comunistă și sora lui Toma și Petre Arnăuțoiu, martiri ai luptei de rezistență anticomunistă și cei cărora li s-a dedicat acest monument. Cinste lor, eroilor!”

 

 

Foto Honor et Patria