Mii de agenti economici din ţară încep acest an cu maldăre de hârtii duse la autorităţi pentru o altă găselniţă tipic românească. Iar asta pentru că, din păcate, în continuare, la vârful ministerelor ajung oameni care n-au nicio treabă cu realitatea din ţara asta şi dau tonul unor heirupisme ale căror victime picăm, constant, cu toţii, rând pe rând.
De această dată, este vorba de ordinul Ministerului Sănătăţii nr. 15/2020, care se aplică deja începând cu data de 14 ianuarie şi care vizează toţi agenţii economici și persoanele fizice care oferă servicii de dezinfecție, dezinsecție și deratizare la bloc și în alte spații folosite de populație dar si cei care desfasoara activitati coafură şi alte activităţi de înfrumuseţare. Potrivit documentului, s-a eliminat autorizarea sanitară pe baza răspunderii proprii şi a fost introdusă obligaţia ca toate aceste businessuri să ceară certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică până la data de 13 februarie a.c.

Astfel, toate persoanele fizice sau juridice care desfăşoară activităţi în cele două domenii trebuie să solicite certificarea conformităţii cu normele de igienă şi sănătate publică la direcţiile de sănătate publică judeţene.
Lista cu documente aparute in presa de specialitate conţine nu mai puţin de 10 puncte, de la cereri, memorii tehnice, planuri de situaţie, „schiţe cu detalii de structură funcţională şi dotări specifice profilului de activitate (schiţă realizată de persoana abilitată din care să reiasă suprafeţele încăperilor şi circuitele funcţionale)” (!!!), iar la litera j), cel mai important aspect, probabil – se va depune la dosar „chitanţa de plată a tarifului în valoare de 200 lei care se va achita la casieria DSPJ „, taxă care nu era percepută până acum.

De curiozitate, printre documentele cerute, respectiv „dovada privind mentenanţa aparaturii pentru sterilizare” este vorba, mai pe româneşte, despre mentenanţa, de exemplu, a aparatului de sterilizare pupinel. Noi nu am reuşit să găsim pe net decât o singură persoană, undeva in zona Constanţei, autorizată (cine o autorizeaza nu stim) să facă acest lucru contra sumei de 600 lei/an, în condiţiile în care acest aparat poate fi achiziţionat de la EMAG cu suma de 355 lei. Este o absurditate în sine toată tevatura creată în mediul economic ce vizează cele două activiăţi şi am vrea să explice Ministrul Sănătăţii cine a gândit şi din ce motive a fost emis acest ordin?

Mai mult decât atât, ar trebui ca însuşi ministrul şi consilierii care au „fabricat” un asemenea document să fie invitaţi să se pună în locul acestor agenţi economici şi să spună cum ar proceda ei, pas cu pas, pentru a obţine aceste documente în 30 de zile.
Lucru cert este că reprezentanţii firmelor care desfăşoară astfel de activităţi sunt în acest moment disperaţi pentru că nu ştiu şi nici nu li se prezintă o listă informativă cu privire la persoane sau autorităţi acreditate pentru a elibera toate documentele cerute în „somaţia” emisă de Ministerul Sănătăţii, iar haosul creat este unul imens. Mai mult, nimeni nu şi-a pus problema blocajelor ce se vor crea la Direcţiile de Sănătate Publică şi a angajaţilor angrenaţi în rezolvarea, cu celeritate, se speră, a cererilor., afirma Cristina Rizea, membru PLUS, într-o postare pe Facebook.