Marți, Mircea Drăghici, fostul trezorier al PSD și parlamentar de Argeș a avut întâlnire cu magistrații de la Înalta Curte de Casație și Justiție. Drăghici a declarat că nu are emoții în privința unei soluții, după ce trei magistrați ai ÎCCJ au decis achitarea sa.

„Am luat achitare și doi dintre colegii noștri au trecut în neființă în timpul în care nu au reușit să asculte hotărârea instanței. Să avem respect față de ei. (…) În mod normal dacă sunt trei judecători care spun `achitare`, trei de la Înalta Curte, care spun toți trei, la unison, `achitare`, nu am (emoții – n.r.)”, a spus Drăghici, conform Mediafax.

Întrebat dacă are încredere în completul care judecă dosarul său. Drăghici a spus: „Nu sunt jurist, să răspund la aceste întrebări, sunt inginer”.

Mircea Drăghici a avut, marți, termen în apelul declarat de procurori soluției de achitare a fostului trezorier PSD, pentru infracțiunea de abuz în serviciu. La termenul de marți au fost citate părțile, iar multe dintre ele nu aveau avocat, astfel că s-a decis acordarea unui nou termen, pentru data de 12 noiembrie.