După efectuarea percheziţiilor domiciliare şi administrarea probatoriului, doi tineri cu vârste de 18 și 21 de ani, ambii din Curtea de Argeş, au fost arestați preventiv.

Reamintim că polițiștii din cadrul Poliţiei Municipiului Curtea de Argeş, cu sprijinul luptătorilor Serviciului pentru Acţiuni Speciale Argeş, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Curtea de Argeş, au efectuat trei percheziții domiciliare, la locuinţele a trei persoane bănuite de săvârşirea de infracţiuni de furt calificat.

Din cercetări, polițiștii au stabilit că în perioada decembrie 2018 – mai 2019, cei trei tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, ar fi sustras bunuri şi bani din locuinţe şi societăţi comerciale.

După efectuarea percheziţiilor şi administrarea probatoriului, doi dintre cei trei, respectiv de 18 şi de 21 de ani, ambii din Curtea de Argeş, au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă pentru 24 de ore şi prezentaţi în faţa instanţei, care a dispus arestarea preventivă.

Cercetările continuă, pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale.