Gabriel Moiceanu,  directorul executiv al ADI Servsal, societate care gestionează deşeurile în Argeș, a făcut de curând o prezentare privind stadiul proiectului de management integrat al deşeurilor în Argeş. Nemulțumit de precara educație a cetățenilor în ceea ce privește reciclarea gunoiului, a anunțat că tarifele vor creşte atâta vreme cât „nu ne vom educa”.

Perfect adevărat, există o lipsă de educație în ceea ce privește reciclarea gunoiului. Vedem cu toții hârtii aruncate pe stradă – vina cetățenilor – și ghene de gunoi care dau pe afară de mizerie- vina societăților desemnate cu ridicarea gunoiului menajer și al primăriilor.

Costurile mai mari ar proveni, din ceea ce se vehiculează, din penalităţile impuse de Uniunea Europeană (30 de lei pe tonă anul acesta şi 80 de lei pe tonă în 2020).

Luând-o pe firul problemei, și mai rural așa, asta înseamnă că și la țară, unde ADI Servsal acționează mai abitir, se vor mări tarifele. Cel puțin teoretic. Numai că în mediul rural, adică la bunicii noștri, cei mai mulți locuitori sunt pensionari. Ei au o pensie medie de 800 de lei de agricultor. Ei se luptă cu: taxe, impozite, lucrul pământului care costă mult (ultimii Moromeți), boli, medicamente și facturi cotidiene, mâncare, etc. Păi, în acest caz, mult educatul director care a primit pe tavă o afacere de asemenea calibru, dacă amenință lumea cu mărirea tarifelor, presupunem că este cel puțin naiv, sau n-a trăit nicio vacanță la țară.

Țăranii noștri, văzând noile tarife, se vor întoarce la a arde gunoiul în grădină sau și mai rău de a-l duce cu roaba la gârlă. De asemenea, va crește riscul incendiilor din gospodării.

Și atunci vor reapărea și mai acut problemele de mediu, alt proiect european cu care ne luptăm, Apele Române – Argeș vor privi autiste, ca și până acum, la mormanele de gunoi de pe lângă albiile râurilor, primarii vor ridica din umeri, dar facturile pentru gunoi vor continua să se elibereze.

Educația, despre care vorbiți dumneavoastră, domnule director, de la înălțimea scaunului servit, nu se face cu măsuri represive, ci pas cu pas, cu proiecte și programe adevărate pentru cetățeni, nu clone ratate ale exemplelor Uniunii Europene. Educația, domnule director, înseamnă și recunoașterea propriei nepriceperi și nu biruri puse pe spinarea unor oameni care nu-și permit o aspirină. Miroase urât rău declarația dumneavoastră.

Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Servsal Arges – A.D.I. Servsal a fost infiintata in vederea derularii proiectului de interes public comun „Managementul Integrat al deseurilor solide in Judetul Arges”. A fost constituita conform art. 6, din OG nr. 26/2000, functioneaza in baza H.G.855/2008 si are in prezent 102 membri, respectiv toate administratiile publice locale, inclusiv Consiliul Judetean Arges.