Direcția de Asistență Socială a Municipiului Pitești asigură prin Serviciul de Asistență Comunitară „un pat cald” pe timp de noapte pentru oamenii nevoiași, prin cele două adăposturi de noapte. Este vorba de Adăpostul pe timp de noapte „Speranța”, din cartierul Găvana III, bl.M5a, parter, cu o capacitate de 12 paturi, destinat persoanelor de sex feminin și de Adăpostul pe timp de noapte Nord, situat în cadrul P.T.204, str. G-ral Magheru, cu o capacitate de 24 de paturi, destinat persoanelor de sex masculin.

Se încearcă, astfel, crearea şi asigurarea unui climat favorabil satisfacerii unor nevoi sociale esenţiale persoanelor cu probleme sociale deosebite care, pe lângă drama abandonului familial, se lovesc şi de marginalizare şi excludere din partea societăţii.
Persoanele care se prezintă sau sunt aduse la sediile celor două adăposturi beneficiază de cazare, cazarmament, condiții igienico-sanitare, triaj epidemiologic (asigurarea asistenței medicale primare) și hrană (masă caldă) – asigurată prin protocol de colaborare cu Biserica Sf. Vineri.
Ambele adăposturi au program de funcționare între orele 20:00 – 08:00, iar pe perioada sezonului rece programul de funcționare este între orele 18:00 – 08:00.