Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat în cadrul unei conferințe de presă faptul că ia în considerare să sesizeze organele de competență penală în privința modului în care PSD a gestionat investițiile. Cîțu arată cu degetul și spre Comisia Națională de Statistică și Prognoză în acest sens.

Erau bani pentru investiții, școli și așa mai departe. Rectificările bugetare erau acești bani și erau transferați spre interesele de partid. Nu se putea face acest lucru fără complicitatea Comisiei Naționale de Statistică și Prognoză și fără câteva artificii contabile care aranjau lucrurile, pe care le-am mai prezentat aici, dar acum avem dovada că s-au făcut.

Ei (n.r.: reprezentanții PSD) știau că banii nu vor ajunge la investiții și erau direcționați către interese de partid. Este obligația celor de la PSD să le explice românilor de ce au făcut acest lucru.

În ceea ce mă privește noi studiem posibilitatea sesizării organelor de competență penală pentru constituirea unui grup infracțional organizat în domeniul financiar.

În domeniul fiscal cred că cel mai grav lucru a fost această derogare de la responsabilitate. Era un semnal clar că se va întâmpla și lucrurile nu sunt ok. Discuția cu Comisia Europeană a arătat că nici ei nu știau adevărul”, a precizat Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, într-o conferință de presă.