Taxa auto revine din 2019. Guvernanții promit să fie una echitabilă, care să te pună să plătești atât cât poluezi. Legislația pentru taxa auto este încă în lucru va fi calculată după o formulă care vizează trei componente generatoare de poluare. Guvernanții încă nu s-au pus de acord cu privire la modalitatea în care va trebui să o plătești. Iau în calcul două variante pentru taxa auto, însă doar una va rămâne valabilă.

Taxa auto pentru 2019: cum se calculează și cum plătești
Cele trei componente pentru taxa auto în funcție de care se va calcula noua taxă sunt capacitatea cilindrică a motorului, norma de poluare în care se încadrează și emisiile efective de CO2 ale autoturismului.
Aparent, va fi o taxă calculată ca în Occident, dar Guvernul vrea să fie luat în calcul și venitul mediu național. Până la sfârșitul acestui an, trebuie să se stabilească modul în care șoferii vor putea plăti taxa.
Prima variantă pentru taxa auto ar fi adăugarea ei la impozitul anual pentru mijloace de transport.
Cea de-a doua variantă pentru taxa auto vizează aceeași formulă de calcul, doar că ai putea să o plătești la fiecare inspecție tehnică periodică (ITP) a mașinii.
Oricum ar fi, toți șoferii care au o mașină mai veche și care nu se încadrează în normele de poluare actuale vor plăti mai mult.