Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală din Bucuresti a confirmat prezenţa virusului pestei porcine africane (PPA) la un cadavru de porc mistreţ descoperit într-o pădure din Mihăeşti, pe raza fondului de vânătoare „25 Grădiştea”, în apropierea comunei Schitu Goleşti. Pe raza fondului de vânătoare 25 Grădiștea sunt 42 de porci mistreti.

Prefectul Emilian Dragnea a convocat astăzi o şedinţă a Centrului Local de Combaterea a Bolilor la Animale (CLCB) pentru a adopta planul de măsuri specifice acestei situaţii.
A fost delimitată zona afectată pe o rază de 13 km, după cum urmează:
– Zona infectată se întinde pe o rază de 8 km şi cuprinde localităţile: Valea Popii, Văcarea, Valea Bradului, Uliţa, Poeniţa, Coteasca, Furnicoşi, Drăghici, Rudeni, Mihăeşti, Drăghescu, Vlădeşti, Putina Lăzăreşti, Burneşti, Capul Piscului, Schitu Goleşti, Valea Pechii, Costiţa, Coteşti, Loturi, Poienari, Şerbăneşti, Valea Îndărăt, Jugur, Aninoasa şi Fondurile de vânătoare 26 Rădeşti, 25 Grădiştea, 17 Aninoasa şi 24 Mâzgana.
– Zona tampon – 5 km – cuprinde localităţile: Oţelu, Gămăceşti, Slănic, Berevoeşti, Bordeieni, Bughea de Jos, Malu, Câmpulung, Chilii, Măţău, Godeni, Grăşani, Mioarele, Coceneşti, Muscel, Boteni, Lunca, Balabani, Lespezi, Lucieni, Dealu Hârtieşti, Huluba, Bârzeşti, Piţigaia, Rădeşti, Ogrezea, Stâlpeni, Livezeni, Dealu Frumos, Bălileşti, Goleşti, Broşteni, Pietroşani, Bădeşti, Retevoieşti, Găneşti, Lăpuşani, Leiceşti, Păcioiu, Valea Mare Bratia, Vultureşti şi fondurile de vânătoare 14 Retevoieşti, 15 Bratia, 18 Râul Târgului, 19 Câmpulung.

În această zonă afectată, au fost adoptate măsurile, conform legii:
– Se va realiza o cartografiere cu efectivul de mistreţi pe fiecare fond de vânătoare.
– Se vor vâna integral mistreţii prin metode de vânătoare care nu dislocă efectivul, prevenind astfel răspândirea bolii.
– Porcii se vor neutraliza prin îngropare.
– Se vor recolta probe de la porcii mistreţi împuşcaţi , bolnavi sau morţi de către medici veterinari sau de către personalul tehnic al gestionarilor fondurilor de vânătoare.
– Se vor institui patrule de către paznici de vânătoare pentru a depista eventuale cazuri de îmbolnăvire sau mortalitate printre porcii mistreţi.
– Se vor pune sub supraveghere exploataţiile de suine. Animalele vor fi ţinute în adăposturi dotate cu dezinfectoare.
– Vor fi verificate terenurile pentru a identifica plantele atinse sau consumate de porci mistreţi. Acestea vor fi neutralizate.
De asemenea, pentru prevenirea răspândirii bolii, se vor efectua verificări de poliţişti, efective de jandarmi şi angajaţi ai DSVSA Argeş.
Având în vedere evoluţia alarmantă a virsului pestei porcine africane pe teritoriul judeţului Argeş, Instituţia Prefectului face un apel către cetăţeni să trateze cu maximă responsabilitate acţiunile care ţin de prevenirea răspândirii virsului şi recomandă să respecte cu stricteţe toate măsurile impuse de autorităţile competente.
Orice suspiciune de boală trebuie comunicată de urgenţă medicului veterinar sau autorităţilor publice locale.