Câțiva piteșteni au venit în întâmpinarea personalului medical și au început să fabrice viziere pe care le-au donat mai multor instituții medicale. Astfel, 200 de viziere au ajuns la SMURD, ISU, PEDIATRIE și secția PNEUMOLOGIE. Cei care au avut această inițiativă activează în domeniul robotică, dar sunt sprijiniți și de tinerii pe care îi instruiesc, precum și de părinții acestora.

Neputând să stea nepăsător în fața unei asemenea situații, Cristian Cangea, fondator Robotic Process Automation Srl și antrenorul echipei de robotica RoboPandas (First Lego League) lucreaza de zile bune la debitat, montat și livrat peste 200 de viziere pentru medicii din Pitești, Argeș. Toate aceste lucruri, se realizează în echipă, ce este formată din mai multi oameni de bine, companii, părinți, elevi. Mgt. Team EuroAPS, Broboti, Roweb, UniBuc, Politehnica, Filament3D, CoderDojo Pitesti  condus de Alin Dincă și alții. Acestora alăturânduli-se și multe persoane fizice, care ajută, prin cumpărarea de materiale, se informează și implică, adună resurse.
Împreună cu furnizorii cu care lucrează, Cristian, continuă cu studiul și realizarea unui sistem de ventilație care să răspundă nevoilor oamenilor. Toți cei care doresc să ne sprijine în acest proiect, ne pot contacta prin mesaj privat, sau la nr de tel : 0745618058 pentru detalii suplimentare.
Pe această cale, Cristian, le mulțumește tuturor celor implicați!
De la inimă, la inimă!
Revenim cu mai multe detalii în curând., se arată într-o postare pe Facebook a grupului care se ocupă de fabricarea acestor viziere.