Primul aparat din județul Argeș pentru testarea Coronavirusului a ajuns în această dimineață la Spitalul Mioveni.

Consiliul Județean Argeş şi Ministerul Sănătăţii se chinuie, de câteva săptămâni bune, să cumpere, pentru Argeş, două aparate pentru testarea Coronavirusului. Deocamdată, fără succes. În schimb, un privat, în mai puţin de o săptămână, a cumpărat aparatul, aparat care astăzi a ajuns la Spitalul Mioveni.

Aparatul a fost preluat deja de primarul Ion Georgescu de la furnizor și a fost plătit de Gheorghe Văsîi. Alături de ei s-a implicat și Cristian Gentea, președintele PSD Pitești, care a plătit kit-urile necesare aparatului.

Foto: Jurnalul de Argeş