Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a sosit, sâmbătă, la Reşiţa, pentru a participa la Conferinţa judeţeană de alegeri a PSD Caraş-Severin, el fiind întâmpinat cu huiduieli de un grup de câteva zeci de protestatari, în timp ce social-democraţii cărăşeni l-au aplaudat, transmite Agerpres.

De asemenea, membrii social-democraţi ai organizaţiei din Caraş-Severin au scandat minute în şir „PSD, PSD”, încercând să acopere huiduielile venite dinspre grupul de protestatari.

Unul dintre protestatari avea în mâini două tăvi, pe una fiind rahat turcesc, iar pe alta mai multe perechi de cătușe, imaginile fiind postate și pe Facebook.

sursa hotnews.ro