Senatul a adoptat tacit, în şedinţa plenului de luni, propunerea legislativă pentru modificarea unor acte normative în domeniul electoral, prin care se stabileşte că nu pot fi aleşi în demnitatea de membru al guvernului, europarlamentar, preşedinte al României, parlamentar, primar, consilier local şi consilier judeţean persoanele care „au suferit condamnări penale”.Termenul pentru dezbatere şi vot în Senat – prima cameră sesizată în acest caz – s-a împlinit pe 7 septembrie, iar nota de adoptare tacită a Ordonanţei a fost citită, miercuri, în plen, de preşedintele Senatului, Teodor Meleşcanu.

Iniţiatorii, un grup de parlamentari PMP, atrag atenţia în expunerea de motive asupra caracterului eterogen al condiţiilor de acces la cele mai de seamă demnităţi publice şi propun o reglementare unitară, în sensul că nu pot aleşi în demnităţile menţionate persoanele care au suferit condamnări penale., informează RTV.NET.

Propunerea legislativă va fi dezbătută de Camera Deputaţilor, for decizional în acest caz. Fostul primar al Piteștiului, Tudor Pendiuc, va fi direct lovit de această lege, el având o condamnare cu suspendare. Zvonurile îl dădeau ca și gandidat pentru viitoarele alegeri locale. De altfel, și la precedentele a candidat, pierzând în fața lui Cornel Ionică.