Pentru a putea redeschide Cetatea Poienari, Consiliul Județean Argeș a luat măsuri pentru protejarea turiștilor de eventualele incidente produse de urșii care apar în zonă. Astfel, astăzi, 4 decembrie, a avut loc recepția lucrării privind instalarea unui gard electric de-a lungul căii de acces. Gardul electric, de aproximativ 700 de metri, a fost montat de o parte și de alta a scărilor care duc spre intrarea în cetate. Costurile investiției se ridică la 21.000 lei și au fost finanțate integral din bugetul Consiliului Județean Argeș.

Începând de azi, 5 decembrie, se redeschide accesul vizitatorilor la Cetatea Poienari, după următorul program:

– în fiecare zi, de luni până duminică, între orele 9.00 – 15.00 (cu mențiunea că ultimul grup urcă la ora 14.00).

Vă reaminitim că Cetatea Poienari a fost închisă după ce angajaţii au sesizat apariția urşilor la baza scărilor. La momentul respectiv, Muzeul Județean Argeș, în calitate de administrator, constatând pericolul din zonă, a decis restricţionarea accesului la Cetate, pentru a preveni posibilele incidente cauzate de apariția urșilor.