Fostul creativ mijlocaș al lui FC Argeș, Augustin Chiriță, locuiește de ani buni în Uzbekistan, unde a fost antrenor la mai multe echipe dar și preparator fizic al Naționalei. Foarte apreciat de uzbeci, Augustin Chiriță, a fost invitat de Excelența Sa, domnul Romeo Stanciu, la recepția organizată de Ambasada României la Tashkent, pentru Ziua Națională a României.

”Am acceptat cu deosebită onoare invitația Ambasadei României să fiu alături de numeroase personalități ale locului, dar și de invitați din străinătate, de românii care trăiesc aici pentru a marca Ziua Națională. Nu este primul an când particip dar de fiecare dată sunt la fel de emoționat, pentru că dorul de casă nu dispare niciodată. De altfel, sper să ajung în această iarnă la Pitești pentru a-mi revedea familia și prietenii.” , a declarat fostul fotbalist violet pentru Știri de Pitești.

Vorbitor de rusă, limbă pe care a învăţat-o în perioada 2003-2005, când a evoluat în Ucraina, fostul fotbalist al echipelor, FC Argeş, Universitatea Craiova, Victoria Brăneşti sau FC Olt, activează de 7 ani în fotbalul din Asia Centrală, fiind unul dintre românii care ne reprezintă cu cinste peste hotare