De câteva zile, prefectul Emanuel Soare anunță măsuri de excepție pentru zona de nord a județului, respectiv Câmpulung și Godeni, în contextul epidemiei cu noul coronavirus. La prima oră a dimineții, prefectul anunța cu emfază că: “În acest moment, localitatea Godeni este închisă, în fapt, prin existența, de astăzi, a patru echipaje permanente de poliție, la toate intrările/ieșirile din localitate. Toate persoanele care părăsesc gospodăriile sunt verificate, pentru a vedea dacă motivele deplasării sunt conforme ordonanțelor militare în vigoare. În caz contrar, persoanele nu sunt lăsate să se deplaseze, sunt amendate și întoarse în gospodăria proprie. Nu se permit excepții și nici abateri.Nimeni nu iese și nimeni nu intră în localitatea Godeni, în afară de cei care respectă condițiile din ordonanțele militare” . Ba, pentru exemplificare,  a mers și s-a fotografiat în fața presei alături de alte autorități, după care s-a plecat… La ora 12.00, echipa Știri de Pitești a ajuns la Godeni, făcându-și grijă că s-ar putea să nu fie lăsată să intre în sat. Supriză, la intrare, nici un echipaj. Ne gândim că poate nu am nimerit localitatea și ne continuăm drumul până găsim un localnic în vârstă, în fața unei troițe, aprindea o candelă:

”Tataie, aici e Godeni?”

-”Da, tataie!” răspunde bunicul.

-”Păi și poliția unde este?”

-”Au fost și au plecat…”

Intoarcem mașina și facem drumul înapoi la intrarea principală. Mai intrăm o dată pe unde bănuiam că este de nepătruns…

Ne oprim la primărie unde îl găsim pe primar care ne dă sigurări că este plină comuna de trupe mixte, mai ales în satul Malu: ”Avem și trupe antitero, d-șoară!”, imi strigă primarul răsturant într-un scaun, și continuă: ”De aia stau aici, cum iese unu, cum ne luăm de el și-l trimitem acasă!” Am plecat rapid să nu se ia și de noi, la cât de hotărât era.

Plecăm în căutarea trupelor antitero pierdute…curiozitate găzătărească. Și am scotocit pe toate ulițele, nici urmă de luptător antitero. Găsim, în schimb, o femeie care trăgea un cărucior cu produse agricole și care ne confirmă că trecuse un echipaj de poliție care le-a transmis să rămână în casă.

Plecăm spre satul Malu pe un drum care urca greoi. Cu cât urcam, cu atât era si mai liniște. Când ne pregăteam să abandonăm, apare o mașină de poliție. Prima. Ne luăm în viteză după oamenii legii, de frică să nu-i pierdem. Opresc și ei, și noi. După legitimarea corespunzătoare, aflăm că sunt de la un post local de poliție și că până acum nu au întâmpinat probleme, oamenii fiind foarte înțelegători. Nici ei nu știau unde s-ar afla trupele alea menționate de prefect și de primar. Ne urăm reciproc: ”Doamne ajută!” și facem cale întoarsă spre Pitești.

La intrarea în Godeni, locul pe unde mai trecusem de 2 ori, a apărut un echipaj al poliției. Foarte deschiși, polițiștii ne povestec cum stau lucurile în realitate: ”Știm că ați mai trecut pe aici, dar eram în patrulare în partea cealalată (și arată cu degetul spre ce zonă). Noi suntem de la 6 dimineața aici, nu ne plângem, dar nu ne întreabă nimeni dacă am băut apă sau am mâncat. Au fost de dimineață mai mulți, a fost și presa. Nu știu unde sunt echipajele alea de mă întrebați de ele…noi ne facem datoria noastră. Oricum, situația este dificilă, toți au adeverințe că pleacă la cumpărături <<Păi plecați toată familia la cumpărături? Delegați un membru al familei.>> 

Citim pe chipul lor, atât cât se zărește de sub măști, inutiliatea unora dintre măsuri. Coborâm la Câmpulung. Aici erau într-adevăr și poliști și jandarmi. Aflăm că jandarmii sunt detașați de la Craiova și că au colaborat bine cu oamenii locului care au înțeles situația. Intrebăm cum stau lucrurile la Craiova, răspund că tot cam la fel ca la noi, ne salutăm cordial și ne vedem de drumul nostru. In acest timp, un cetățean încearcă să treacă pe lângă ei fără adeverință.  Deși insistă, jandarmii nu-l sancționează, ci îi explică că trebuie să se întoarcă acasă, să completeze o adeverință, după care e liber să meargă la bancă. (n.r. bărbatul spune că vrea să ajungă la bancomant și că stă la numai câteva case distanță). Nicio șansă, așa că face cale întoarsă.

Finalul materialului îl scrieți dumneavoastră prin concluziile pe care vi le-ați format, după prezentare realității văzută prin ochii noștri,a celor cu care am stat de vorbă și prin obiectivul camerei.