FC Argeș a reușit acasă ce nu a reușit nicio echipă a Ligii 2, să învingă puternicul lider al clasamentului – Turris Oltul. Echipa deținută de fiul lui Liviu Dragnea, fostul președinte al PSD, venea după un parcurs excelent, fără nicio înfrângere. Insă, vulturii, au purtat pe aripile lor 3 goluri ca 3 bule de oxigen, dintre care 2 înscrise de Vasile Buhăescu.

Intâlnirea cu liderul s-a dovedit dificila asa cum era de așteptat. Cei prezenți în tribune au avut parte de un meci disputat cu un final care a tăiat răsuflarea tuturor. Ai noștri au întrat într-o așezare similara celei din meciul cu Chiajna 4-3 -3. Dica a fost nevoit sa facă ceva modificări fata de meciul anterior, astfel ca l-a introdus pe Tofan fundaș stânga în locul accidentatului, Mușat. Cei 3 atacanți alesi de Dica au fost Buhăescu (vârf împins), Blejdea și Grecu. Apărarea noastră a fost formata din: Dănescu, fundaș dreapta, Motroc și Șerbanica stoper, cărora li s-a alăturat Tofan. Mijlocul a fost asigurat de Panait la închidere, Branzan inter-dreapta și Șerban inter-stânga.
Turris a deschis golul în min 8, dintr-o centrare de pe partea lui Dănescu, urmat de un duel aerian câștigat de atacantul advers, în fata celor 2 stoperi piteșteni.
Am controlat jocul la mijlocul terenului, de la un cap la altul, puteam sa ne desprindem, dar deciziile din ultimii 30 de m în fata porții adverse au ținut scorul strâns.
Buhăescu a marcat din 2 penaltyuri ceea ce a adus și primele 2 goluri ale sale în acest campionat.
Oaspeții ne-au egalat pe final de meci, ridicând tensiunea la cote maxime, fiind nevoie și de intervenția forțelor de ordine pentru a mai calma spititele. Golul lui Motroc a adus scorul izbăvitor și FC Argeș a acumulat, sâmbătă, 3 puncte, dar eroul zilei rămâne Vasile Buhăescu.
După meci, antrenorul Turris, Erik Lincar, și-a anuntat intenția de a demisiona. O fază neplăcută a fost creată de banca tehnică celor de la Turris, care după un gol al echipei, le-a arătat suporterilor piteșteni semne care nu sunt demne de lumea sportivă. Cum explică antrenorul această ieșire a colegilor săi.

Nicolae Dică a bifat o meritată victorie după tensiunile din interiorul clubului și câteva etape pierdute.

La meci au fost prezenți și președinții clubului FC Argeș: Cornel Ionică și Cristian Geantea. Cu vocea răgușită, Gentea a declarat pentru Stiri de Pitești următoarele: