Un băiat din Centrul de Plasament Valea Mare, Argeș, a făcut un apel disperat pe Facebook.  Tânărul spune că este bătut frecvent de doi frați din același centru care îi solicită bani și țigări. ”Vă rog eu frumos, ajutați-mă!”, încheie Marian apelul său.

Contactată telefonic de Știri de Pitești, Iuliana Matei, director adjunct al DGASPC Argeș ne-a declarat: ”Este vorba despre un băiat de 18 ani care încă se află la Centrul Valea mare pentru că și-a continuat studiile. Este un tânăr cu probleme, cu handicap mintal, care, ca mai toți tinerii instituționalizați cu astfel de probleme, manifestă porniri violente. Intr-adevăr a existat o altercație între el și alți băieți din cauza unei mingi. Mai rău este că cineva a profitat de incapacitatea sa de decizie și l-a filmat și postat pe Facebook. Noi vom sesiza și Poliția, pentru că s-a profitat de incapacitatea sa de discernământ. Ca o primă măsură, îl vom muta într-un centru mai mic, unde sunt instituționalizați copii cu probleme ca ale sale.”