Vremea s-a schimbat radical. Temperaturile au scazut seminificativ, iar ploile cuprind treptat aproape toata tara. Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o informare meteo valabilă începând de marţi de la ora 14 până vineri la ora 10. Meteorologii anunţă vreme deosebit de rece, ninsori la munte, precipitații mixte mai ales în zonele deluroase. În intervalul 29 octombrie, ora 14:00 – 01 noiembrie, ora 10:00 vremea va deveni deosebit de rece, la început în vestul, centrul, nordul și nord-estul teritoriului, apoi în toată țara. Se vor semnala precipitații în majoritatea regiunilor.

La munte, mai ales în Carpații Orientali și Meridionali, acestea vor fi predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă, iar vântul va avea intensificări temporare, spulberând zăpada. Intensificări ale vântului se vor mai semnala și în regiunile estice, sudice și sud-vestice, amplificând senzația de rece.
În sudul și centrul țării, îndeosebi în zonele deluroase, trecător, vor fi precipitații mixte.

În dimineața zilei de vineri (1 noiembrie), temperaturile minime vor fi preponderent negative cu precădere în jumătatea de nord a țării, precum și în zonele deluroase din restul teritoriului.